Acestea sunt stirile zilei de 1 aprilie 2009, când efectele crizei financiare mondiale vor fi maxime.
În Europa, lucrurile merg rau. Moneda euro s-a depreciat atât de mult, încât a depasit un nou prag psihiatric, ajungând la paritate cu cea din Botswana . Criza financiara loveste toate bancile, pâna si pe cele de sperma, care nu-si mai reînnoiesc abonamentele la revistele pentru adulti. Somajul a crescut atât de mult, încât nu se mai fac angajari decât la birourile pentru somaj.
Nicolas Sarkozy reuseste cu greu echilibrarea balantei bugetare a Frantei, fiind nevoit sa scoata la licitatie jumatate din garderoba Carlei Bruni. În Marea Britanie, Regina încearca mentinerea economiei pe linia de plutire prin acordarea titlului de Sir" contra cost si astfel Roman Abramovici devine primul Cup" din istorie. În Italia, Ferrari anunta lansarea unei autoutilitare, care va putea atinge 60 de kilometri pe ora.
Exista însa si vesti bune. China a aprobat împrumutul solicitat de Banca Centrala Europeana, în schimbul sustinerii de catre UE a candidaturii orasului Beijing la organizarea urmatoarelor zece editii ale Olimpiadei, cele doua parti convenind ca presedintele Mao sa apara pe bancnota de 1.000.000 de euro.
În SUA, efectele crizei sunt atât de profunde, încât Obama e nevoit sa-si ia o a doua slujba. Oferta de subînchiriere a Casei Albe, publicata în Wall Street Journal, a ramas fara ecou, deoarece nici Bill Gates nu mai îndeplineste noile conditii de creditare. La câteva zile dupa ce Dow" s-a despartit de Jones", facându-si indice separat, Bursa din New York s-a redeschis pentru prima oara pe plus dupa o pauza de sase luni, gratie unui grup numeros de turisti japonezi care au platit cash biletele de intrare.
Prezent în emisiunea lui Larry King de la CNN, Osama bin Laden se arata dezamagit de faptul ca nimeni nu-l mai cauta, nici macar pe Google, deoarece pretul pus pe capul lui a scazut la 25 de centi, platibili în rate.
În România, ANL introduce sistemul buy back", prin care persoanei care îsi cedeaza locuinta pentru ca nu mai poate plati întretinerea i se achita prima rata la cumpararea unui kil de cartofi. ProTV lanseaza concursul Girez pentru tine".
Într-o perioada în care pâna si Lufthansa a luat masura de a porni motoarele avioanelor numai la decolare, TAROM surprinde pe toata lumea anuntând ca va organiza un zbor pe Luna, cu un avion pilotat de Florea Geica. Mircea Geoana aplauda ideea unei lansari românesti în spatiul cosmic, însa compania aeriana corecteaza apoi greseala din comunicat, precizând ca era vorba de un zbor pe luna".
În urma grevei directorilor de banci, premierul Tariceanu le aproba acestora o crestere salariala de 50 la suta. Seara, Renault anunta reluarea lucrului la uzina din Pitesti, unde va intra în fabricatie noul model popular Dacia 2009", într-un singur exemplar.