Mama lui boc cel mic

Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc,
chiar într-o căsuţă, lângă un pătuc,

 

plânge şi suspină o bătrână mică,
care are fiul cât un puştiulică.

 

Căci la guvernare fiul ei iubit
a plecat aseară şi n-a mai venit.

 

Celularul sună noaptea jumătate.
Nu-i semnal, şi totuşi: – Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit,
n-a mai mers Taromu' şi n-am mai venit.

 

Sun din Capitală, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.

 

Căpi­tan e dânsu', e ca la armată.
Mica mea oştire fuge sfărâmată.

 

Vine criza, foamea, oamenii mă-njur.
L-am servit pe dânsu', m-a mâncat în c*r.

 

- Ce spui tu, străine? Emil e departe,
cică de Băsescu nu se mai desparte.

 

Am crezut că-i glumă, dar era să mor.
L-am văzut aseară la televizor.

 

Emil e cuminte, nu e derbedeu.
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mamă eu!

 

Lasă-mă cu Zeus, findcă omul chel
se joacă cu tine cum doreşte el.

 

Te-a numit pe tine după Stolojan.
Crezi că e pe bune? Te-a luat de fazan.

 

Am vorbit cu tac-tu, ascultă-l pe moş:
după tine vine Leana lu' Cocoş.

 

Du-te la Bă­sescu, fă-i un ultim sluj,
apoi ia Taromu', să te-ntorci la Cluj!